Religie și filosofie / Postat pe

Teologia sistematică – cum aplic învățătura Bibliei?

Teologia sistematica 

Am observat dățile trecutre rolurile cruciale ale exegezei și teologiei biblice. Acum putem avansa înspre un alt tip de teologie, și anume teologia sistematică. Ce este ea și cu ce ne ajută?

Ce este teologia sistematică?

„Teologia sistematică,” afirmă W. Grudem, „este acel studiu care răspunde la întrebarea: <<Ce ne învață Biblia în zilele noastre?>> în privința oricărui subiect studiat.”[1] Ea are front comun cu mai multe discipline teologice, cum ar fi teologia istorică, filosofică sau biblică dar este mai mult decât toate acestea. În mod cert ea interacționează cu concepte creștine ce s-au dezvoltat pe parcursul istoriei, dar nu se rezumă doar la atât. Ea se folosește de concepte filosofice și mai ales de logică pentru a da un sens coerent învățăturii creștine. Însă temelia ei este la urma urmelor Biblia. Și cu siguranță ea folosește exegeza și teologia biblică pentru a extrage adevărurile lui Dumnezeu din Scripturi. Totuși nu vrea să rămână doar la „atunci și acolo”.

Comparativ cu toate aceste abordări teologice, un lucru aparte o scoate în evidență. Teologia sistematică caută cu predilecție să înțeleagă cum trebuie să aplicăm Biblia în viața noastră. Întrebările ei sunt: Ce mă învață Biblia că ar trebui să fac pentru a fi mântuit? Ce mă învață Biblia să cred despre Hristos, despre Dumnezeu? s.a. Cu alte cuvinte, cum se aplică mesajul biblic astăzi? Din acest motiv orice studiu al teologiei sistematice care nu conduce la transformarea vieții își ratează ținta.

Scopul teologiei sistematice: schimbarea vieții

Scopul teologiei sistematice îl reprezintă eminamente schimbarea vieții. Din acest motiv pentru a facilita înțelegerea învățăturii biblice pentru cititori, teologii sistematici utilizează un limbaj contemporan, care se dorește a fi ușor de înțeles omului de astăzi. Aceștia caută să explice fiecare doctrină în parte apelând la expresii actuale, dar în același timp echivalente limbajului biblic greu de înțeles. Sunt utilizate expresii ca trinitate, omniprezența lui Dumnezeu, providența lui Dumnezeu, deși acestea ca atare nu sunt găsite în Biblie. Acum, deși acest deziderat este unul lăudabil, adesea teologii sistematici folosesc un limbaj mult prea tehnic pentru a fi înțeles de omul obișnuit. Deși limbajul este contemporan, el a ajuns să fie mult prea specializat pentru a fi ușor de înțeles.

Sistematizarea doctrinelor biblice

Un alt lucru prin care teologia sistematică vrea să sporească claritatea prezentării învățăturii biblice lumii de astăzi îl reprezintă sistematizarea doctrinelor biblice. De fapt de aici îi vine și numele de teologie sistematică. Și pentru a face asta teologia sistematică lucrează cu anumite concepte, numite doctrine. Doctrinele reprezintă învățăturile biblice despre anumite subiecte care ni se aplică nouă astăzi. Câteva dintre doctrinele biblice sunt: doctrina despre Cuvântul lui Dumnezeu; doctrina despre Dumnezeu; doctrina despre om; doctrina despre vremurile viitoare etc.

Un sistem coerent din punct de vedere logic

Aceste doctrine sunt așezate într-o formă logică, coerentă, clară și organizată pentru a facilita înțelegerea Bibliei. Este adevărat, Biblia are o logică internă, dar pentru omul zilelor noastre ea este greu de înțeles și de aceea teologii sistematici pledează pentru o structurare de tip logic a învățăturii biblice. Scopul acesta este fără îndoială lăudabil însă un minus ce poate fi adus abordării teologiei sistematice este că nu ia totdeauna în serios logica internă a Bibliei. Unor teme ce sunt absolut centrale în Scriptură le este acordat același spațiu sau chiar mai puțin decât altor subiecte nu atât de importante din punct de vedere biblic. Spre exemplu atributul credincioșiei lui Dumnezeu este unul central în Scripturi și totuși nu este prezentat cu aceeași centralitate în abordările sistematice. Desigur, asta nu face din abordarea sistematică nepotrivită, ci reclamă o mai mare atenție asupra firului narativ al Scripturii.

Fiecare dintre noi avem nevoie să organizăm corect datele biblice și în același timp să le luăm în calcul pe toate. În acest capitol ne ajută teologia sistematică. De asemenea ea ne aduce cu o forță aparte în fața cerințelor clare ale lui Dumnezeu față de noi. Ea prezintă în mod clar cum este Dumnezeu și ce vrea de la noi. Acestea două reprezintă secretul unei vieți transformate de Scripturi.

 

Cornu Ștefan

[1] Wayne Grudem, Teologie  Sistematică  –  Introducere  în  doctrinele  biblice (Oradea: Făclia, 2004), 21.

Alte resurse despre teologie sistematică:

https://www.crossway.org/articles/10-things-you-should-know-about-systematic-theology/

Teologia sistematică - cum aplic învățătura Bibliei?

Lasă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.